18.11.2016 12:45
A început scoaterea crucilor de pe marginea drumurilor
După cum anunța mai devreme, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor (MTID) a demarat astăzi procesul de scoatere a obiectelor de pe marginea drumurilor.
Startul a fost dat în apropierea Autogării de Sud din Chișinău, informează NOI.md.
Astfel, drumarii, împreună cu un grup de preoți, vor demonta monumentele funerare și crucile amplasate pe marginea carosabilului, începînd cu traseul R3 Chișinău – Hîncești, de la kilometrul 0.
Reamintim că oamenii au avut la dispoziție trei luni, timp în care trebuiau singuri să demonteze aceste obiecte funerare. Crucile și monumentele care nu au fost scoase pînă acum, după operațiunile întreprinse de drumari și preoți, vor ajunge în locuri speciale, ca mai apoi să fie oferite la înhumarea persoanelor social-vulnerabile.