18.01.2016 10:39
Ninsorile puternice blochează un număr tot mai mare de localități
Cod portocaliu și galben de ninsori în toată țara. Avertizarea a venit ieri din partea serviciului Hidrometeorologic de Stat și rămâne valabilă și astăzi.
Potrivit Serviciului Situațiilor Excepționale numărul localităților rămase blocate este în continuă creștere. Ninsorile abundente dau peste cap traficul rutier. Cursele de autobuze și microbuze spre Odesa au fost anulate. Informația a fost confirmată de vice-directorul Autogării de Nord, Ion Plămădeală. De asemenea, ieri, mai multe mașini înmatriculate în Moldova au rămas blocate în Odesa. În ultimele 24 de ore, zeci de mașini au fost blocate în nămeți din cauza drumurilor necurățate.
Conform Serviciului Situațiilor Excepționale, cele mai multe intervenții au fost în raioanele Căușeni, Ștefan Vodă, Găgăuzia, Taraclia, Dubăsari, Cahul și municipiul Chișinău.
”Către această oră rămân blocate în nămeți 73 de localități din raioanele de Sud și Centru ale țării. Astfel, 23 de localități sunt blocate în Taraclia, 22 – în Ștefan Vodă, 19 – în Căușeni, 2 – în Cahul și 10 – în Cantemir. În teritoriu lucrează 56 de angajați ai Serviciului de Situații Excepționale. Mai mult, o ambulanță cu femeia însărcinată a fost blocată la Cahul. Angajații Serviciului Situațiilor Excepționale au reușit deblocarea ambulanței. Femeia este în afara pericolului”, - a declarat pentru MBC ofițer de presă al DSE Liliana Pușcaș.
Serviciul Situațiilor Excepționale recomandă oamenilor să nu meargă la drum lung. Iar, în cazul în care totuși pornesc, să fie echipați corespunzător și să aibă telefonul încărcat. În orice situație de risc, oamenii pot apela serviciul 901, 902 pentru a interveni într-o situație excepțională.