30.09.2016 13:20

Noi testări ale microbuzelor din Chișinău: Dacă pică testul, vor fi scoase de pe rute

Microbuzele de pe rutele municipale de transport vor fi supuse unei testări tehnice, iar unitățile de transport care nu vor trece testul vor fi scoase de pe rute, anunță primăria Chișinău.

Testarea unităților de transport se va efectua în perioada 3 – 13 octombrie curent. Aceasta este a II-a etapă de testare tehnică a microbuzelor care circulă pe rutele municipale de transport.

Unităţile de transport vor fi supuse verificării tehnice, în conformitate cu Regulile de testare a autovehiculelor şi remorcilor acestora. Testarea tehnică se va efectua la staţiile de testare din municipiul Chişinău, autorizate de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor.

De menţionat că, microbuzele ce nu vor susţine testarea tehnică, vor fi scoase de pe rute. De asemenea, agenţii economici vor fi lipsiţi de dreptul de a presta servicii de transport de călători, în cazul în care nu vor susţine testarea tehnică în perioada stabilită sau dacă unităţile de transport pe care le deţin nu corespund cerinţelor tehnice.

SURSA

Comentarii