29.09.2014 09:25
NOMINANȚII LA POSTURILE COMISIEI EUROPENE AU FOST AUDIAȚI ASTĂZI
Comisiile de specialitate ale Parlamentului European începând de astăzi vor audia comisarii desemnați pentru următorii cinci ani și, potrivit unor surse europene, cel puțin unul dintre aceștia ar putea fi sacrificat, informează Agerpres.
Comisarii care vor fi supuși astăzi tirului de întrebări al eurodeputaților sunt suedeza Cecilia Malmstrom , maltezul Karmenu Vella, croatul Neven Mimica și germanul Gunther Oettinger.
Audierea tuturor comisarilor se va încheia la 7 octombrie, fiecare ședință urmând să dureze aproximativ trei ore.
Chestionarele, consultate de EUobserver, conțin câteva întrebări generale, precum: ce îi califică pentru post; ce îi motivează; ce garanții de independență pot oferi Parlamentului European; cum intenționează să răspundă pentru acțiunile lor.
Membrii Parlamentului European pot respinge un comisar sau pot cere schimbarea portofoliului, lucru pe care l-au făcut atât în 2004, cât și în 2009.
Potrivit site-ului EUbusiness, eurodeputații ar putea respinge și de această dată cel puțin unul dintre comisari.
La 22 octombrie, Parlamentul European urmează să se exprime prin vot în plen asupra întregii componențe a Comisiei care va fi condusă de luxemburghezul Jean-Claude Juncker.