18.11.2016 14:30
O parte din bunurile lui Platon, SECHESTRATE
Procuratura Anticorupţie anunţă despre finalizarea urmăririi penale şi expedierea în instanţa de judecată a cauzei, pornite pe numele lui Veaceslav Platon, în cadrul căreia procurorii îl învinuiesc de escrocherie şi spălare de bani, care a condus la prejudicierea Băncii de Economii în proporţii deosebit de mari.
Potrivit rechizitoriului, Veaceslav Platon este cercetat penal pentru escrocherie şi spălare de bani în proporţii deosebit de mari, fapt ce a condus la prejudicierea Băncii de Economii cu aproximativ 800 milioane de lei. Procurorii au ajuns la concluzia că banii, obţinuţi prin înşelăciune sub formă de credite, au fost transferaţi pe conturile mai multor companii off-shore, pentru a le deghiza provenienţa ilegală, iar ulterior, o parte din ei a fost utilizată pentru stingerea unor credite obţinute anterior de către învinuit în băncile din Republica Moldova.
În fapt, învinuitul a beneficiat de credite în valoare de peste 800 mln lei de la BEM, utilizînd persoane interpuse care, pentru obţinerea banilor, au gajat acțiuni la Moldincombank, compania ASITO, bunuri imobile ce aprţineau Moldincombank, precum şi bunuri din Federaţia Rusă. Banii au ajuns însă pe conturile a zeci de firme off-shore, dar şi a unor companii şi instituţii financiare din Rusia, Letonia şi Ucraina. Toate acestea pentru a le conferi o provenienţă legală.
În prezent, procurorii au aplicat sechestru pe bunuri, părţi sociale ale companiilor rezidente, ce aparţin învinuitului, şi conturi bancare în valoare de aproximativ 700 mln lei.
Dacă va fi găsit vinovat, Veaceslav Platon riscă pînă la 15 ani de închisoare pentru escrocherie şi 10 ani pentru spălare de bani.