19.11.2015 14:11

Orlov: unde sunt copiii noștri?

Pe 21 noiembrie, în capitala Bulgariei, Sofia, se va desfășura o nouă ediție a Concursului Internațional de Muzică pentru Copii „Eurovision Junior 2015”. De notat că în lista celor 17 țări participante Republica Moldova nu se regăsește.

Este deja al doilea an consecutiv în care reprezentanții țării noastre nu participă la acest concurs de amploare. Foarte indignat de acest fapt s-a arătat producătorul Serghei Orlov, care și-a exprimat nemulțumirea într-o postare pe pagina sa de Facebook.

„Au loc repetițiile pentru Eurovision Junior în Sofia… Dar unde sunt copiii noștri?, ați întrebat voi. Copiii noștri se odihnesc, căci țara noastră nu are timp pentru ei. Moldova nu trebuie să participe la Eurovision Junior. Pentru ce?! Și după aceasta educăm patrioți:? Cultura și sportul – doar acestea pot face țara noastră cunoscută în toată lumea, cel puțin la momentul dat! Păcat că e așa…Iertați-ne, copii!”, - scrie Serghei Orlov.

La concurs vor participa reprezentanți din Albania, Armenia, Australia, Belarus, Bulgaria, Macedonia, Georgia, Irlanda, Italia, Malta, Muntenegru, Rusia, San Marino, Serbia, Slovenia, Olanda și Ucraina.

Sursă: noi.md

Comentarii