12.01.2016 16:04
Pasagerii Air Moldova declară că le-au fost lezate drepturile
Ceața de ieri a dat peste cap activitatea Aeroportului Internațional Chișinău. În afară de faptul că zeci de curse au fost amânate sau reținute, trei aeronave au fost redirecționate spre București. Unii pasageri ai cursei 9U 174 Moscova-Chișinău, aparținând companiei Air Moldova, spun că le-au fost lezate drepturile.
Aproape o zi - de duminica seara până luni seara, aeroportul Chișinău a activat în regim de urgență. Ceața densă nu a permis avioanelor să aterizeze. O parte din zboruri au fost amânate, iar avioanele care erau deja în aer au fost redirecționate către aeroporturile gata să le accepte. Aeronava companiei Air Moldova, care avea curs de la Moscova la Chișinău - zborul 9U 174 a decolat la 9:45 și trebuia să aterizeze în capitala Moldovei la 11:50. Din cauza ceții aeroportul din Chișinău nu a permis aterizarea. Mai întâi aeronava a planat o oră și jumătate în aer în așteptarea permisiunii de aterizare, iar mai apoi a fost redirecționată spre Aeroportul Otopeni din România.
Cu privire la evoluțiile ulterioare ne-a vorbit unul dintre pasageri, Nadejda:
”Am ajuns la București și până la cinci seara am stat acolo în avion și bineînțeles, băuturi calde nu ne-au fost oferite, doar apă. Erau foarte mulți copii. Și bebeluși mici, și dintre cei care se întorceau din vacanță. Era acolo și o femeie însărcinată căreia i s-a făcut rău. Aparent, doar din cauza fricii sau emoțiilor. Ne ofereau apă și mai mult nimic. La sosire, atunci când am ajuns în Chișinău, nu ne întâmpina nimeni în aeroport, deoarece rudelor li s-a spus că nu vom veni până dimineață”.
Conform declarațiilor unuia dintre pasagerii cursei, asistenții de bord au fost foarte amabili, iar după aterizarea în Chișinău pilotul și-a cerut scuze pentru neplăcerile create. Cu toate acestea, reprezentanții companiei nu au luat legătură cu pasagerii. În dimineața decolării de la aeroportul din Domodedovo pasagerii au fost hrăniți cu tartine, ceai și cafea. Mai apoi, până la ora 18, în afară de apă, nu au mai primit nimic, neavând nici posibilitatea de a ieși din avion pentru a-și cumpăra produse alimentare. Potrivit aceluiași pasager, compania Air Moldova nu a dat dovadă de grijă față de clienții săi.
Într-adevăr, în Regulamentul de deservire a pasagerilor, publicat pe site-ul Air Moldova punctul 9.3 prevede că, dacă un zbor întârzie, pasagerii au dreptul la servicii suplimentare, acestora li se oferă confort minim în timpul așteptării. În special - în alimentare. În cazul în care zborul întârzie mai mult de cinci ore, pasagerii pot solicita rambursarea costului pentru bilet.
Am decis să aflăm părerea companiei față de aceste momente legislative. Drept rezultat, am discutat cu reprezentantul departamentul mass-media al companiei Air Moldova, Tamara:
”Această abatere a fost un force-majeure. Avionul trebuia să aterizeze aici, în Aeroportul Chișinău. Nu a primit permisiunea. În alte aeroporturi, unde noi avem reprezentanți, nu a fost posibil de aterizat. Unicul aeroport din apropiere, care a dat acordul, a fost cel din București. Air Moldova u are curse spre București și, respectiv, nu are reprezentanți acolo. Aceasta este o abatere de la reguli, însă nu din vina companiei”.
Prin urmare, conform informației oferite de reprezentantul Air Moldova, în aeroportul din București nu se afla nici un reprezentant al companiei care ar fi putut oferi pasagerilor serviciile de catering corespunzătoare. În plus, în conformitate cu declarațiile făcute de reprezentanții companiei, pasagerii au fost întâmpinați la Chișinău și le-au fost aduse scuzele de rigoare. Menționăm că pasagerii au respins această afirmație.