08.06.2016 12:01
Politicieni şi diplomaţi au defilat în creaţii ale designerilor moldoveni
Politicieni moldoveni, oameni publici şi diplomaţi au participat la prezentarea colecţiei de vară Branduri DIN INIMА de la 11 designeri moldoveni.
Evenimentul, organizat de Asociaţia Angajatorilor din Industria Uşoară din Moldova în comun cu proiectul pentru competitivitate al USAID Moldova a avut loc pe aleea din faţa Hotelului Jolly Alon. Printre cunoscuţii designeri moldoveni au fost Alina Bradu, Ludmila Storojuc, cei de la Vivi art boutique, Creme Brulee, Eho, Fabrica Ionel şi alţii.
Colecţiile au fost prezentate de 65 de modele, printre care fostul deputat al Parlamentului Veaceslav Ioniţă, ministrul Culturii Monica Babuc, fosta soţie a lui Vlad Filat, Sanda Diviricean, şi diplomaţi. De asemenea, printre modele au fost și copii ai moldovenilor renumiți, care au prezentat colecţia pentru copii.
Spectatorilor le-au fost prezentate haine pentru bărbaţi în stil clasic, rochii de damă şi costume cu pantaloni. Conform datelor organizatorilor, anterior prezentările de modă erau organizate de două ori pe an – toamna şi primăvara, însă în anul curent vor fi trei asemenea defilări, pentru a prezenta şi colecţia de vară.