29.09.2016 06:46

Guvernul a aprobat Programul național de control al cancerului

Guvernul Republicii Moldova a aprobat Programul naţional de control al cancerului pentru anii 2016-2025.

Documentul are ca scop reducerea mortalităţii cauzate de cancer şi îmbunătăţirea calităţii vieţii pacienţilor diagnosticaţi cu această maladie.

Autoritățile intenționează să sporească calitatea serviciilor medicale acordate populaţiei şi să îmbunătăţească condiţiile de activitate a instituţiilor medicale, inclusiv prin implementarea tehnologiilor noi. Totodată, Executivul urmează să realizeze o serie de măsuri privind mobilizarea socială în controlul cancerului şi monitorizarea continuă a sectorului sănătăţii publice.

Printre obiectivele stabilite în Programul aprobat se regăseşte reducerea, pînă în 2025, cu 10 la sută a incidenţei tipurilor de cancer, precum şi sporirea cu 25 la sută a ratei de depistare precoce a bolnavilor cu această maladie. În acelaşi timp, urmează să fie sporit accesul pacienţilor la servicii calitative de diagnosticare, tratament şi îngrijire, inclusiv prin asigurarea funcţionării serviciilor de tratament în toate unităţile administrativ-teritoriale.

Implementarea Programului naţional de control al cancerului urmează să aibă loc în două perioade. În prima etapă, 2016-2020, vor fi realizate activităţi de fortificare a capacităţilor sistemului de sănătate, inclusiv dotarea instituţiilor de sănătate cu dispozitive medicale şi cadre calificate. Ulterior, în funcţie de rezultatele obţinute, va fi elaborat un plan de acţiuni pentru perioada următoare.

În Moldova cancerul ocupă locul doi printre principalele cauze de deces a populaţiei, iar numărul persoanelor care suferă de această maladie este în creştere.

SURSA

Comentarii