28.01.2016 14:15

Problemele turismului rural

Șase agropensiuni din țară au intrat într-o rețea internațională a turismului rural. Acestea au fost certificate de experții de la ”CerTour”, ceea ce înseamnă că vor atrage mai mulți turiști și vor promova țara ca destinație turistică autentică. Cu toate acestea, agenții economici din acest domeniu recunosc că se confruntă cu multe probleme.

Șase agropensiuni din țară au primit certificare internațională ”CerTur”. La baza acestei evaluări a stat: peisajul regiunii, arhitectura casei, bucătăria locală, tradițiile și integrarea turistului în activitățile curente, eficiența serviciilor prestate și raportul preț/calitate.

Liubov Railean, proprietarul agropensiunii ”vila Roz”: ”Noi facem master-class-uri de pregătire a mâncărurilor tradiționale. La fel, avem biciclete, pe care le oferim gratis turiștilor noștri, pentru ca ei să viziteze împrejurările”.

Sergiu Hanganu, proprietarul agropensiunii ”Hanul lui Hanganu”: ”În activitatea noastră participă tot satul. Pentru noi lucrează profesoare, apicultori cu program de lucru, care primește turiști prin intermediul nostru”.

Anatol Botnaru proprietarul agropensiunii ”Eco-Resort Butuceni”: ”Noi continuăm să aplicăm în activitatea noastră tradițiile vechi și planificăm să le păstrăm”.

Proprietarii pensiunilor agroturistice recunosc că nu le este deloc ușor. Autoritățile le oferă prea puțin suport, nu dispun de surse financiare suficiente pentru a investi constant în afacere, unde mai pui că și infrastructura slab dezvoltată le da bătăi de cap.

Viorel Miron, președintele Asociației de Dezvoltare a Turismului din Moldova: ”Acei 2,5 milioane de cetățeni, care sunt în țara noastră, au o nevoie să vadă pentru o zi ospitalitatea reprezentativă a acestei țări. Păcat că avem doar câteva zeci agropensiuni și acelea sunt aglomerate în jurul marilor orașe”.

Anatol Crețu proprietarul pensiunii ”Fata Morgana”: ”Ne-am dorit să activăm 12 luni pe an. Însă ne împiedică lipsa de infrastructură, bani și piața de desfacere”.

În Republica Moldova activează 54 de unități de cazare și doar 26 de pensiuni agroturistice. Cazarea pentru două persoane cu mic dejun inclus costă în jur de 1000 de lei pentru o zi, însă dacă vreți să beneficiați de trei mese, atunci va trebui să scoateți din buzunar circa 1500 de lei.

Comentarii