25.05.2015 12:35
Producătorii de conserve cer ajutorul statului
Tot astăzi, reprezentanții fabricilor de conserve din țară au solicitat guvernului suport financiar, motivînd că în urma embargo-ului impus de Federația Rusă acum un an, producătorii de conserve suportă pierderi mari și nu își pot achita creditele la bancă. Anual aceștia sunt nevoiți să plătească băncilor dobânzi pentru credite în valoare de circa 600 de mii de lei, în timp ce producția lor stă în depozite.
Fabricile de conserve din țară sunt în prag de faliment. La aproape un an de la embargoul impus de Federația Rusă, producătorii de conserve susțin că nu mai au puteri să întrețină fabricile, întrucât îi înghit dobânzile la bancă. Mai mult, aceștia sunt nevoiți să țină în depozite conserve în valoare de peste 7 milioane de lei din sezonul trecut. Disperați ei cer statului să-i ajute să îi subvenționeze cel puțin doi ani, cu 10 milioane de lei pe an, atât cât valorează dobânzile la bănci, până se vor reorienta spre alte piețe de desfacere.
”Ne adresăm către Guvernul Republicii Moldova cu rugămîntea să ne ajute să salvăm de la faliment fabricile mici de conserve, care produc până la 10 milioane de conserve pe anual. Avem nevoie de 2 ani din 2014 până în 2016 să ne susțineți cu subvenții ca să acoperim procentul dobânzii la bănci pentru credite. Cu însăși creditul, ne descurcăm și singuri. Cu această decizie, ne veți ajuta să ne orientăm pe alte piețe, să păstrăm cei peste 300 de oamenii la locul de muncă, să producem în continuare și să achităm impozite la stat”, susține director general fabrica de conserve, Ilie Vainrub ”Fortuna Plus”.
Directorii fabricilor de conserve susțin că problemele au început după ce piața rusească a s-a închis pentru ei, deoarece conservele au fost produse conform comenzilor şi contractelor partenerilor din Rusia, iar acum, nu este chiar atât de ușor să cucerească alte piețe .
Directorul Companiei de Conserve "Fortuna Plus" din raionul Criuleni, Ilie Vainrub susține că s-a întâlnit de curând cu potențiali cumpărători din Dubai, care ar fi interesați de conservele moldovenești. Potrivit lui, dacă gustul producţiei noastre va fi pe placul consumatorilor din Arabia Saudită, aceștia ar putea să cumpere în cantităţi mari, ceea ce poate ameliora, considerabil, situaţia financiară a fabricii.