05.10.2015 15:19
Programul de asigurare a egalității de gen este asigurat lent în Moldova
Mai avem mult până în Moldova se va stabili egalitate de gen. Despre aceasta vorbesc rezultatele studiului realizat de experţi independenţi în baza datelor statistice, rapoartelor şi informaţiilor ministerelor, partenerilor de dezvoltare şi organizaţiilor neguvernamentale (ONG).
Preşedintele organizaţiei „Gender Centru”, Valentina Bodrug-Lungu, a spus luni, la prezentarea studiului, că în cadrul celei de-a doua etape (2014-2015) a Planului naţional de asigurare a egalităţii de gen, urmau să fie operate 136 schimbări şi 10 domenii, însă, conform datelor studiului, s-au făcut puţine.
„În domeniul angajării avem progres: diferenţa între salariile bărbaţilor şi femeilor s-a redus de la 28% la 12,8%. Însă multe femei antreprenoare din regiuni nu pot obţine resursele financiare necesare (împrumuturi bancare). Funcţiile înalte în continuare preponderent se acordă bărbaţilor”, a spus ea.
Potrivit spuselor sale, numărul femeilor în Parlament a crescut până la 20%, iar în Guvern – până la 31,25%.
„Situaţia în regiuni este diferită. Femeile rome sunt practic în totalitate excluse din viaţa publică. Alegerile locale din 2015 au demonstrat că numărul primarilor şi consilierilor de gen feminin este mai mic decât cel indicat în Obiectivele de dezvoltare a mileniului. În 2011 numărul femeilor primari era de 18,5%, iar în 2015 – 20,55%, consilieri locali – 18,39% (2011) şi 18,6% (2015), deşi experţii internaţionali recomandă 25%”, a menţionat expertul.
Viceministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Boris Gălca, a spus că „în unele domenii egalitatea de gen în Moldova este asigurată mai bine decât în unele state europene; din altă parte, în unele domenii situaţia este mai proastă decât în statele africane”.
„În domeniile în care la funcţii de conducere sunt desemnate femei afacerile merg mai bine, nivelul corupţiei este mai mic sau lipseşte complet. La Ministerul Muncii sunt multe femei în funcţii de conducere şi sperăm că şi alte instituţii de stat ne vor urma exemplul”, a menţionat el.
Consilierul OSCE pentru aspecte de gen şi traficul de fiinţe umane, Maria Gratschew, a menţionat că OSCE sprijină ideea de asigurare a egalităţii de gen, menţionând că „este vorba nu doar despre resursele financiare”.
„Cunosc multe exemple când au fost realizate cu succes proiecte ce dispuneau de un buget mic, însă de un număr mare de persoane interesate”, a spus ea.
Experţii au propus o serie de recomandări pentru îmbunătăţirea situaţiei. În opinia lor, este necesar de a elabora un nou Program de asigurare a egalităţii de gen pentru anii 2016-2020, care ar prevede modificări la legislaţie în domeniul prevenirii violenţei în familie, va crea condiţiile necesare pentru femeile din poliţie şi drept, precum şi sectorul militar, va lichida stereotipurile de gen din societate prin intermediul programelor educaţionale.
Sursă: infotag.md