Proprietarii instituțiilor mass-media vor trebui să declare din ce surse își finanțează activitatea. Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat astăzi de Parlament, în prima lectură. Proiectul mai prevede și noi completări la Codul Audiovizualului.
Pe marginea acestui proiect de lege, legislativul propune noțiuni noi de completare a Codului Audiovizualului, dar și proceduri concrete de participare a radiodifuzorilor la concursul de obținere a licenței de emisie. În acest sens, informațiile participantului la concursul de licențiere urmează a fi publicate pe pagina web a Consiliului Coordonator al Audiovizualului, în cel mult 3 zile lucrătoare de la depunerea solicitării.
La rândul lor, membrii CCA vor solicita informații adiționale privind proprietarul și raporturile juridice ale acestuia, cu persoanele afiliate. În cazul în care, solicitantul nu va prezenta integral informațiile și actele prevăzute de norma legală, CCA poate respinge oferta respectivă. La fel, proprietarii de instituții media vor fi obligați să prezinte anual, până la 1 mai, un raport de activitate, conform modelului aprobat de Consiliul Coordonator al Audiovizualului.
De asemenea, proiectul prevede că, în termen de 2 luni, CCA va elabora și apropba un model de declaraţie cu privire sursele de finanţare a serviciului de programe şi informaţii privind realizarea concepţiei serviciului de programe în anul de activitate precedent. Acest proiect urmează să fie votat în lectura a doua.