22.09.2015 14:47
Proteste - pe două baricade
De la începutul protestelor din 6 septembrie, unii experţi au atras atenţia că protestul declarat pro-european ar putea să fie deturnat de partidele, care au o ideologie diferită. Mulți sunt de părere că ei se pronunță pentru apropierea Moldovei nu de Uniunea Europeană, ci de Uniunea Eurasiatică. Ieri, liderii Partidului Socialiştilor şi Partidului Nostru, Igor Dodon şi Renato Usatîi, au anunţat, separat, că vor organiza un protest comun duminica viitoare pe 27 septembrie.
Liderii au enumerat un set de revendicări comune, care sunt identice cu cele ale protestatarilor din PMAN. Aceștia au spus că nu vor să se suprapună cu mitingul Platformei „Demnitate şi Adevăr”, astfel încât formaţiunile pe care le conduc ei au propria lor agendă politică. Din acest motiv, aceștia urmează să protesteze în faţa Parlamentului, instalându-și mai multe corturi.
Între timp cei din platforma Da se arată nemulțumiți de acțiunile care urmează a fi desfășurate. Ei declară că protestul vine ca o adevărată provocare pentru cei din PMAN.
”Dodon nu are decât să protesteze în Parlament. De ce el ar trebui să preia mesajele noastre ca să mai provoace populația spre un nouă mișcare din 27 septembrie? Noi, în schimb, căutăm soluții pentru a evita aceste provocări”, - a spus pentru MBC reprezentantul platformei DA Nicolae Josan.
Membrii platformei declară că au programate mai multe pichete pentru timpul apropiat și că demisia lui Drăguțanu este meritul lor. Între timp, însă, numărul corturilor din PMAN pare vizibil mult mai mic decât anterior, iar oameni sunt tot mai puțini.
Membrii platformei ”Demnitate și Adevăr” au declarat că vor continua protestele până când autoritățile vor îndeplini revindecările cerute de către aceștia.