07.06.2016 15:14
Procedura de confirmare a gradului de ebrietate a șoferilor ar putea fi simplificată
Curtea Constituțională va fi sesizată că obligarea șoferilor de a da probe biologice pentru confirmarea gradului de ebrietate este anticonstituțională.
Sesizarea va fi depusă de avocatul Igor Chiriac, revoltat de acțiunile inspectorilor de patrulare care aplică diverse măsuri de constrîngere față de șoferii prinși în stare de ebrietate la volan, relatează bizlaw.md.
Conform legislației în vigoare, inspectorul de poliție are două posibilități de a verifica gradul de ebrietate – prin alcooltest sau impunerea șoferului să treacă un examen medical unde să-i fie recoltat sînge pentru a stabili concentrația exactă de alcool.
Potrivit avocatului, în cazuri identice inspectorii procedează diferit. Unii șoferi sînt impuși să treacă alcooltestul, alții sînt trimiși la examen medical. De menționat că pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate este prevăzută o amendă mai mică decît în cazurile cînd șoferul refuză recoltarea sîngelui. În opinia lui Chiriac, obligarea unei persoane să dea probe biologice constituie ingerință în viața privată, iar acest lucru contravine prevederilor Curții Europene a Drepturilor Omului.
Potrivit avocatului, dacă procedura de confirmare a gradului de ebrietate la medic va fi declarată neconstituțională, atunci vor fi eliminate „ciudățeniile” din Codul penal, care prevede amenzi mai mari pentru încălcări mai mici.
Astfel, fiind prins la volan în stare de ebrietate, un șofer riscă o amendă în mărime de pînă la 500 de unități convenționale (10 mii de lei) cu privarea de dreptul de a conduce pînă la 5 ani.
Totodată, refuzul de a trece controlul medical se sancționează mai dur. Amenda maximală pentru aceasta atinge 650 u.c. În cazul în care șoferul alege să treacă alcooltestul pe loc, dar refuză să treacă controlul medical, el riscă dosar penal.