26.05.2015 09:19
Recolta de mere din anul curent va fi mai mică ca în alţi ani
Pe pomi sunt puţine fructe, floarea a căzut din cauza secetei de la sfârşitul anului trecut, dar şi pentru că pe copaci au rămas neculese multe fructe din recolata anului trecut.
Iurie Fală, directorul executiv al Asociaţiei Moldova-Fruct, a declarat pentru IPN că acum depozitele producătorilor de mere sunt „măturate”. Faţă de anii precedenţi, în 2014 producătorii au direcţionat spre procesare peste 240 de mii de tone de mere, comparativ cu circa 90 de tone în alţi ani. Ulterior mere au mai fost exportate în statele UE sau alte ţări, iar la începutul primăverii câteva zeci de tone au ajuns şi în Rusia. Guvernul Poloniei, ca reacţie la embargoul impus de ruşi, a procurat majoritatea merelor de la producătorii săi, ceea ce a dus la majorarea preţurilor la merele poloneze, iar merele moldoveneşti, pentru că aveau un preţ mai bun, au fost procurate de cei care anterior importau din Polonia. Respectiv, pe piaţa locală s-a format un deficit de mere, ceea ce a şi dus la creşterea semnificativă a preţurilor, a mai spus Iurie Fală. Potrivit producătorilor, în anii precedenţi, în această perioadă merele costau de la 3 până la 6 lei per kilogram. Acum preţul ajunge şi la 25 de lei.