24.12.2014 16:47

Reforma din învățământ a închis 27 de scoli din Moldova

În acest an au fost închise 27 de școli și licee. Potrivit datelor Biroul Naţional de Statistică, acest fenomen a fost generat de reformele din sistemul educațional. Mai mult decât atât, de pe urma aceasta a fost redus și numărul de cadre didactice precum și a elevilor din instituțiile de învățământ.

Conform datelor Biroul Naţional de Statistică, de pe urma reformelor din sistemul educațional în 2014 au avut de suferit 27 de unități de invățământ, care au fost închise.

Astfel, din totalul de 1347 de instituții de învățământ primar și secundar din țară, și-au sistat activitatea 12 şcoli primare, 12 gimnazii, 3 licee şi o şcoală auxiliară. Actualmente, în ţară funcţionează 105 şcoli primare, 794 gimnazii, 424 licee şi 22 şcoli pentru copii cu deficienţe în dezvoltarea intelectuală sau fizică.

Totodată, 32 de licee au fost transformate în gimnazii iar 13 gimnazii au fost transformate în școli primare. Potrivit statisticilor, în acest an s-a redus semnificativ și numărul de cadre didactice precum cel al elevilor din instituțiile de învățământ. Numărul absolvenților de licee fiind mai mic cu 14,4%, iar a cadrelor didactice cu 4,1% mai mic decât anul trecut. Menționăm că pe parcursul anilor 2009-2014, atât numărul cadrelor didactice cât și numărul de elevi s-a diminuat cu până la 20%.

Comentarii