19.09.2014 15:41
REFORMA JUSTIȚIEI ESTE PERCEPUTĂ DIFERIT
CEDO atestă dinamică pozitivă în domeniul justiţiei moldoveneşti, îndeosebi la capotolul respectarea drepturilor omului. Despre aceasta a comunicat vicepreşedintele Curții Europene a Drepturilor Omului, Josep Casadevall în cadrul unei întrevederi cu conducerea Ministerului Justiţiei din RM, notează Infomarket.
Oficialul a cerut Guvernului Republicii Moldova să prelungească contractele cu trei jurişti secunzi moldoveni, care procesează cererile vădit neîntemeiate. Potrivit lui, datorită contribuției acestora, Curtea a examinat un număr impunător de cereri, iar drept urmare, Republica Moldova a ieşit din clasamanetul celor 10 state cu cele mai multe cereri pierdute la CEDO. Numărul cererilor neexaminate s-a redus considerabil, de la 4500 la 1400. De altă parte, experții Promo-Lex văd reforma justiției în altă lumină decât declară oficialul CEDO. Aceștia menționează într-un studiu că dinamica realizării acţiunilor planificate, după trei ani de la iniţierea procesului de reformare a justiţiei, este îngrijorătoare. Procesul de reformare se desfăşoară lent, iar principala cauză este lipsa voinţei politice, se arată în raportul Promo-Lex.
Cele mai grave carenţe se înregistrează la capitolul reformării Procuraturii şi a luptei cu flagelul corupţiei. Amintim că pentru realizarea reformelor în sistemul judecătoresc, Uniunea Europeană a acordat Moldovei 60 de milioane de euro. A două tranşă din această sumă, în valoare de 13,2 milioane de euro, a fost transferată în urmă cu două zile. Prima - de 15 milioane, a fost acordată în noiembrie 2013. Restul banilor vor fi oferiţi însă în funcţie de rezultatele obţinute de autorităţi la acest capitol.