04.03.2015 13:26
Rezultatul VERIFICĂRILOR: spitalele din Moldova au un stoc LIMITAT de medicamente
A fost făcut public rezultatul verificărilor efectuate în cinci spitale din țară de către Inspectoratul Farmaceutic din cadrul Agenţiei Medicamentelor şi Dispozitivelor Medicale. Controalele au constatat că stocul de medicamente în aceste unități medicale asigură necesarul pentru o periodă de circa 30-60 zile.
Potrivit unui comunicat de presă remis de Agenția Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale, în timpul controlului s-a observat, că deşi unele medicamente lipsesc din spitale, acest fapt nu afectează procesul de tratament al pacienţilor. Toate preparatele medicamentoase absente la moment, sunt substituite cu analogi din aceeaşi grupă farmacoterapeutică.
La fel, rezultatele verificărilor în instituţiile nominalizate au arătat că în ultimele două săptămâni s-a ameliorat procesul de aprovizionare cu medicamente.
Agenția Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale dă asigurări că periodic vor fi verificate stocurile existente în instituţiile medico-sanitare ale republicii, precum şi îndeplinirea condiţiilor contractelor de către operatorii economici câştigători la licitaţie.