În România copiii vor avea de acum înainte dreptul să muncească în anumite domenii şi să primească salariu pentru activitatea lor. Legea se referă la copiii care joacă în filme sau apar în emisiuni TV, în calitate de actori, cântăreţi, muzicieni, dansatori, sau acrobaţi.
Guvernul a stabilit că aceste munci nu trebuie să fie periculoase şi să nu afecteze programul de şcoală al acestora. De asemenea, pe durata prestării activităţilor, copilul trebuie să fie însoţit de un adult.
Înainte de a încheia astfel de contracte pentru copiii lor, părinţii sunt obligaţi să anunţe protecţia copilului. Potrivit
Antena3.ro, instituţia va verifica şi dacă părinţii folosesc banii obţinuţi de copiii în interesul acestora. Actul normativ prevede amenzi de până la 8.000 de lei, în cazul în care părinţii sau organizatorii care angajează copii nu respectă legea.