11.11.2015 14:36
Sindicatele cer compensații
Revolta faţă de majorarea tarifelor la energia electrică şi o eventuală majorare a tarifelor la gazele naturale își exprimă și Sindicatele. Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova a anunțat astăzi că solicită autorităților compensări pentru cheltuielile suplimentare suportate de către populaţie în legătură cu mărirea tarifelor.
Povara noilor tarife majorate va face imposibilă suportarea de către populaţie a cheltuielilor pentru serviciile comunale. Este de neconceput faptul că ponderea cheltuielilor pentru serviciile de întreţinere a locuinţei ating 60-70% din salariul mediu pe economie. Pe lângă aceasta, ele depăşesc de 2-3 ori pensia medie.
Situaţia la capitolul creşterii preţurilor este deja alarmantă. De la începutul anului până în luna octombrie indicele preţurilor de consum a crescut cu 11,5% în timp ce indicele câștigului salarial real pentru luna august 2015 faţă de luna august 2014 a fost de 97,3%. Acest fapt denotă că puterea de cumpărare a salariilor deja este în degradare.
Deoarece statul este garantul respectării drepturilor constituţionale ale cetăţenilor, trebuie să-şi respecte obligaţiile asumate prin art. 47 al Constituţiei Republicii Moldova şi este obligat să întreprindă măsurile necesare pentru ca fiecare om să aibă un nivel de trai decent, se arată în comunicatul emis de sindicate. În acest context, CNSM cere convocarea de urgență a Comisiei naționale pentru consultări şi negocieri colective pentru determinarea măsurilor concrete de protecţie a veniturilor salariale, indemnizaţiilor şi pensiilor, precum şi compensarea pierderilor survenite ca urmare a majorării tarifelor.