05.09.2016 05:30
Meteorologii prognozează temperaturi caniculare
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, astăzi cerul va fi predominant senin.
Termometrele vor indica în nord 31°C pe parcursul zilei și 16°C noaptea. În centrul țării temperatura aerului se va ridica ziua pînă la 32°C, iar noaptea va coborî pînă la 17°C. În sud se vor înregistra 33°C ziua, iar noaptea vor fi 18°C.
Vîntul va sufla din sud, cu o viteză de 1-6 m/s, presiunea atmosferică va fi ridicată.