31.10.2014 17:07
START REFORMA ITINERARELOR MICROBUZELOR. CUM VOR CIRCULA DE MÂINE
De la 1 noiembrie, microbuzele vor circula conform noilor itinerare stabilite de Primărie. Astfel, de mâine, microbuzele vor circula pe străzi secundare și vor traversa centrul urbei pe căi ocolitoare. Un anunț în acest sens a fost făcut astăzi de edilul capitalei, Dorin Chirtoacă.
Potrvit administrației municipale, unele itinerare vor fi mai scurte, iar treptat se va opera o creștere a numărului de unități de troleibuz și autobuz. Totodată, s-a hotărât ca din 1 noiembrie 2014, microbuzele de linie, pe lângă schimbarea itinerarelor vor afișa în interior orarul de circulație, care va fi de la 6.00 - la 23.00.
Potrivit lui Chirtoacă, această reformă va fi promovată, chiar dacă vor exista nemulțumiri și speculații de ordin politic. Până în prezent n-au parvenit contestații din partea administratorilor de rută, iar aceasta înseamnă că actele rămân în vigoare și reiese că sunt susținute de transportatori.