19.05.2019 08:01
Străzile din Chișinău cu trafic suspendat parțial timp de o lună
Timp de o lună, pe câteva străzi din Capitală va fi suspendat traficul rutier.
Potrivit Primăriei Chișinău, restricțiile au loc în legătură cu efectuarea lucrărilor de reabilitare a rețelelor termice din zonă, transmite Știri.md.
Astfel, în perioada: 20 mai – 20 iunie 2019, va fi suspendat parțial traficul rutier pe str. Mitropolit Gavriil Bănulescu – Bodoni, în perimetrul str. Constantin Tănase - str. Petru Rareș 18.
În perioada menționată, circulația rutei municipale de microbuz nr. 192 va fi organizată după cum urmează:
Tur – de pe str. Ierusalim pe bd. Grigore Vieru, str. Albișoara şi în continuare pe traseul stabilit.
De asemenea, în perioada: 17 mai – 17 iunie 2019 sunt planificate lucrări de reparație a rețelelor termice și pe str. Socoleni, 8 din sectorul Râșcani al Capitalei.
Astfel, în perioada de referință va fi suspendat parțial traficul rutier pe str. Socoleni, tronsonul cuprins între str. Iazului – str-la Studenților, iar circulația rutelor municipale va fi organizată după cum urmează:
Autobuzele nr. 26 și nr.28, precum și microbuzele nr. 162 și nr. 186 - de pe str. Doina pe str. Socoleni, str. Ceucari, Calea Orheiului, str. Studenților și în continuare pe traseele stabilite.
Conducătorii auto care traversează zona sunt rugaţi să respecte semnalizarea rutieră temporară.
SURSA