26.09.2016 12:05

Studiu: Pe ce loc se află Moldova în clasamentul mondial al sănătăţii

Moldovenii nu au probleme mari de sănătate, dar suferă de alcoolism. Cel puţin asta rezultă dintr-un clasament întocmit de Organizația Națiunilor Unite, în care au fost incluse 188 de state.

Moldova ocupă locul 80, după Sri Lanka, în topul statelor cu cei mai sănătoși oameni. Ţara noastră este urmată de Micronezia, un stat insular din Oceanul Pacific.

Cel mai des, moldovenii se îmbolnăvesc din cauza consumului de alcool. La acest capitol, țara noastră a acumulat doar 29 de puncte din 100.

Printre cele mai răspândite boli în ţara noastră se numără virusul HIV, tuberculoza și Hepatita B.

În schimb, nu avem de suferit în urma dezastrelor naturale și a războaielor. Aici, Moldova a acumulat punctaj maxim.

În acest clasament, din țările vecine, doar România ne depășește. Aceasta se poziționează pe locul 74. Conform topului realizat de ONU, cei mai mulți români sunt bolnavi de tuberculoză și afecțiuni provocate de fumat.

Moldovenii sunt însă mai sănătoși decât ucrainenii și rușii, care s-au plasat în a doua jumătate a clasamentului. Ucraina se află pe poziția 118, iar Rusia pe 119.

Cei mai sănătoși oameni locuiesc în Islanda, iar în coada clasamentului este Republica Centrafricană, cu cea mai proastă situaţie în ceea ce priveşte sănătatea populaţiei.

SURSA

Comentarii