Social

21.05.2015 10:57

Superstiţiile la moldoveni. „Un miliard de chinezi muncesc doar pentru Republica Moldova, ca să ne satisfacă ritualurile funerare”

Oamenii percep moartea ca pe o tragedie. Însă ei nu ştiu că au murit pentru lumea aceasta chiar din clipa în care au fost botezaţi, născându-se din nou pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Preotul Andrei Rusu de la Biserica „Sfântul Dumitru” din Chişinău ne vorbeşte despre meseria de gropar şi despre superstiţiile care planează asupra acesteia, notează agenția Adevărul.ro

Tot el explică dacă ajung pomenile date de sufletul celor morţi pe lumea cealaltă şi dacă legăturile care împreunează mâinile şi picioarele mortului au ceva în comun cu credinţa creştin-ortodoxă. În trecut, românii foloseau expresii din care aflăm că nu vedeau moartea ca pe o dramă. „Ei spuneau că se duc la praznic, slavonism care se traduce prin sărbătoare. Însuşi verbul «a petrece» mortul la groapă înseamnă o sărbătoare”, explică preotul Andrei.

Tot el spune că „nu-l petrecem pe cel mort în nefiinţă, aşa cum în ultimul timp se exprimă unii crezând că această sintagmă este una foarte inteligentă, ci îl petrecem în lumea celor drepţi”. De asemenea, cuvântul „cimitir”, care din limba greacă se traduce „dormitor” ne demonstrează că moartea este o petrecere în lumea odihnei. „Şi verbul «a mântui» are sensuri diferite. La mort se spune «Doamne, mântuieşte-ne», ceea ce înseamnă «Doamne, odihneşte-ne în împărăţia ta». În timp, mulţi au început să folosească acest cuvânt în sens rău, folosind expresia «Am să te mântui de zile»”.

Comunismul ne-a schimbat percepţiile

Părintele Andrei crede că astăzi, în special în Republica Moldova, „moartea este văzută ca o dramă din considerentul că am fost distruşi din punct de vedere al perceperii morţii în epoca comunistă. Atunci s-a vorbit despre nefiinţă, atunci a fost negată existenţa lui Dumnezeu. Iar era consumistă în care suntem ne impune o altă gândire despre moarte decât cea pe care au avut-o străbuneii noştri”. El adaugă că mulţi se tem de moarte, însă ei nu ştiu că „în taina botezului deja murim pentru lumea aceasta. Şi tot atunci noi ne naştem pentru împărăţia lui Dumnezeu, care este aici, în lumea aceasta şi în lumea viitoare, iar moartea nu este decât o trecere.
În prezent, botezul este doar un obicei de a deveni cumetri cu jumătate de sat, care să te ajute mai apoi să-ţi rezolvi unele probleme”.

„E la modă să dăm ştergare produse în China”

Cuvântul «pomană» înseamnă «a pomeni», «a aduce aminte». Noi dăm unui om de pomană pentru ca acesta să-şi aducă aminte de răposat sau de cel care i l-a dăruit. „La noi acum este la modă să se dea de pomană ştergare, căni, farfurii, sarmale, vin şi colaci. De multe ori, când facem astfel de daruri suntem pomeniţi într-un sens rău, fiindcă îi auzim pe unii oameni spunând: «Ce-mi trebuia mie acest ştergar cu care nici măcar nu mă pot şterge» sau «Uite că m-a luat în derâdere cu această pomană». Străbuneii noştri aveau două zicale: «Să ştie omul cui dă pomul» şi «Să asude pomana în mâna ta». Primul proverb înseamnă că nu poţi da orice oricui. Biserica nu respinge aceste pomeniri, dar pomana trebuie să o dăm unui om care ne va pomeni ani înainte de bine. Săptămâna trecută, la Biserica „Sfântul Dumitru”, o familie şi-a înmormântat fiul.

Ei au făcut o masă de pomenire pentru 40 de copii cu dizabilităţi psihice. Aceasta a fost o satisfacţie reciprocă”, povesteşte părintele Andrei. De asemenea, el a menţionat că ceea ce facem noi la ritualurile funerare şi oferirea ştergarelor produse în China sunt mai mult decât o batjocură şi o blasfemie adusă răposatului. „Eu cred că un miliard jumătate de chinezi muncesc doar pentru Republica Moldova, ca să ne satisfacă ritualurile funerare”. Al doilea proverb înseamnă că pomana pe care o dăm trebuie să fie din sudoarea frunţii noastre, nu din furat sau minciună. „Pomana muncită este pomana primită. Unii oameni, ca să nu mai iasă pomana din casa lor, o dau tot la rude”, spune părintele, care adaugă că inclusiv vesela dată de pomană este o modă şi nu o tradiţie cu sens religios.

„Mai umblă oamenii şi întreabă dacă să pună ştergarul pe umărul drept sau stâng al preotului. Această modă nu este a bisericii, sunt ale oamenilor. Lumea însă continuă să facă pentru că se teme de gura satului. În oraş, în linii generale, mai puţin se atrage atenţia la lucrurile acestea, pentru că oraşul este secularizat. Atât timp cât ne place să ne împlinim orgoliul prin oferirea unor astfel de pomeni, nu vom depăşi starea lucrurilor actuală”, precizează preotul.

Ce gândeşte un preot când înmormântează un om

Preoţii sunt cei care conduc ritualul de înmormântare. „Dacă preotul percepe moartea prin nădejdea vieţii veşnice, atunci el o vede ca pe o petrecere, la propriu, cu nădejdea că vom învia. Totuşi, preotul mai simte o stare de tristeţe atunci când cel răposat nu s-a pregătit cum se cuvine, nu şi-a mărturisit păcatele, nu s-a împărtăşit şi nu a prea intrat în biserică în lumea aceasta. Iar omului care nu-i place în bisercă nu-i va plăcea nici Raiul. În asta şi constă iadul - în neplăcerea de a fi în Rai. Categoric, iadul nu înseamnă smoală, demoni cu furci. Ideea de un iad al smoalei şi al focului a pornit de la „Divina Comedie” a lui Dante Alighieri”, lămureşte părintele Andrei. „Religia, ca şi chimia, nu poate fi predată în clasele primare. Religia este pentru cei care au deja conştiinţa înţelegerii. De aceea, ar trebui să fie predată în clasele liceale”