12.07.2016 11:45
UE va oferi Moldovei asistență în domeniul aviației civile
Uniunea Europeană va oferi asistență în domeniul aviației civile Republicii Moldova și altor state din cadrul Parteneriatului Estic, în cadrul unui proiect cu bugetul de circa 5 milioane de euro.
Potrivit Autorității Aeronautice din Moldova, Chișinăul va găzdui la 13 iulie evenimentul de lansare a proiectului Agenției Europene pentru Siguranța Aeriană (EASA) – „Suport şi asistenţă în domeniul aviaţiei civile ţărilor din Parteneriatul Estic şi Asia Centrală”.
Evenimentul va reuni directorii autorităților aeronautice civile din 8 țări beneficiare, inclusiv Republica Moldova, Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Ucraina, Kazahstan, Kîrgîzstan, Tadjikistan și Uzbekistan, reprezentanți ai Comisiei Europene, EASA, ICAO. La reuniunea de prezentare a proiectului vor fi prezenți și prim-ministrul Pavel Filip și directorul executiv al Directoratul general pentru Mobilitate şi Transport al Comisiei Europene, Henrik Hololei.
Proiectul „EASA – suport şi asistenţă în domeniul aviaţiei civile ţărilor din Parteneriatul Estic şi Asia Centrală” are un buget de circa 5 milioane de euro, cu o durată de trei ani, fiind orientat sper oferirea asistenţei în transpunerea şi implementarea cerinţelor internaţionale şi europene în domeniul aviaţiei civile.