06.05.2019 18:06

Un post de salvatori şi pompieri voluntari inaugurat la Cojuşna

Un nou post de salvatori şi pompieri voluntari a fost inaugurat în localitatea Cojuşna din raionul Străşeni.

Staţia a fost deschisă de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), în colaborare cu autorităţile publice locale, dar şi cu suportul pompierilor voluntari din Austria, transmite Știri.md cu referire la Trm.md. 

Acesta va oferi siguranţă pentru mai mult de 7000 de localnici din localitate.

La ceremonia oficială de deschidere a postului au participat reprezentanţii IGSU, dar şi autorităţile publice locale. Oficialii au menţionat importanţa inaugurării postului ce va asigura forţa primară pentru intervenţii la incendii şi situaţii excepţionale, până la venirea pompierilor profesionişti.

În cadrul postului vor activa 16 pompieri voluntari civili. Instruirea acestora a fost efectuată de către pompieri voluntari din Austria, iar specialiştii IGSU vor acorda şi pe viitor asistenţa metodică şi practică pompierilor noi, pentru a putea interveni la cel mai înalt nivel.

Mai mult, IGSU, în colaborare cu pompierii voluntari din Austria, au oferit salvatorilor care vor activa în cadrul unităţii echipamentul necesar, dar şi o autospecială.

Acesta este al treisprezecelea post de salvatori pompieri voluntari deschis în Republica Moldova cu implicarea administraţiei publice locale.


SURSA

Comentarii