17.03.2016 12:45
Unde dispar milioanele alocate pentru construcția și reparația grădinițelor de copii la Chișinău
Din bugetul municipiului Chișinău au fost alocați 90 de milioane de lei pentru construcție și 15 milioane de lei pentru reparația grădinițelor de copii. Totodată Consiliul municipal pînă acum nu a primit nici un raport despre lucrările executate.
După cum a comunicat la ședința Consiliului municipal Chișinău (CMC) din 17 martie Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb, șefa Direcției generale educație, tineret și sport, din momentul numirii ei în această funcție în 2006, construcția și reparația grădinițelor de copii în municipiu se realizează doar pe hîrtie, informează NOI.md.
Consilierii municipali s-au arătat indignați de faptul că mijloacele financiare alocate pentru construcția și reparația grădinițelor de copii la Chișinău, nu sînt luate la evidență și se cheltuiesc în mod necorespunzător. „Ne-a fost furnizată informația că pentru întreținerea unei grădinițe de copii în sectorul Buiucani Primăria a alocat 8 mil. lei, iar ea nu funcționează deja de patru ani. Ne dăm seama că pentru reparații este nevoie de timp, dar nu chiar atît de mult. De ce impozitele chișinăuienilor trebuie alocate pentru reparația unei instituții care nu lucrează și e puțin probabil să fie deschisă în viitorul apropiat? s-a întrebat Ion Ceban, președintele fracțiunii socialiștilor în CMC.
Socialiștii au relatat încă despre o grădiniță de copii, pentru a cărei reparație au fost alocate mijloace, dar nu se efectuează nici un fel de lucrări. „Pot doar spune că reparația și construcția grădinițelor de copii nu ține de competența Direcției educație, tineret și sport. Soluționarea acestor probleme este prerogativa Direcției generale arhitectură, urbanism și relații funciare”, le-a răspuns consilierilor Nagnibeda-Tverdohleb.
În cadrul ședinței a fost abordată și problema privind construcția noilor grădinițe de copii, în care scop, din bugetul orașului, începînd din 2010, au fost alocați 90 mil. lei. Cînd consilierii au solicitat șefei Direcției generale educație, tineret și sport să anunțe numărul concret al grădinițelor de copii construite la Chișinău, Nagnibeda-Tverdohleb a recunoscut că din momentul numirii ei în acest post în anul 2006 nu a fost construită nici una. „Banii, în locul construcției noilor grădinițe de copii, sînt utilizați pentru distrugerea lor. Spuneți că nu a fost construită nici o grădiniță de copii. Dar știți, cîte au fost distruse? Mai mult de zece. Ele sînt demolate și în locul lor se construiesc complexe locative. Iar banii continuă să fie alocați”, s-a arătat indignat Nicolae Țipovici, consilier municipal din Partidul Nostru.
SURSA: NOI.MD