04.08.2016 13:35

USM, din nou în topul univesităților din Republica Moldova

Recent, clasamentul mondial Ranking Web of Universities, elaborat de Consiliul Superior de Investigaţii Ştiinţifice din cadrul Ministerului Ştiinţei şi Inovării al Spaniei, a publiat rezultatele ediţiei din Julie 2016.

Potrivit datelor Web Ranking Universities, Universitatea de State din Moldova (USM) pentru a 7-a dată consecutiv (ediţiile din Iulie 2013, Ianuarie 2014, Iulie 2014, Ianuarie 2015, Iulie 2015, Ianuarie 2016 şi Julie 2016) conduce clasamentul universităţilor din ţara noastră, plasându-se pe locul 197 în Europa Centrală şi de Est, pe locul 971 în Europa şi pe locul 2987 în lume.

USM este urmată de Universitatea Tehnică a Moldovei (locul 4238 în lume) şi Academia de Studii Economice (locul 5301 în lume).

Ediţia din Julie 2016 a prestigiosului clasamentul web al universităţilor cuprinde peste 24 000 de instituţii de învăţământ superior din întreaga lume, inclusiv 27 universităţi din Republica Moldova. Amintim că topul se publică din anul 2004 şi se realizează odată la fiecare şase luni.

Pentru ediţia din Julie 2016 metodologia clasamentului a inclus următorii indicatorilor de performanţă:

1. IMPACTUL sau Vizibilitatea (50%). Calitatea conţinutului este evaluată printr-un “referendum virtual”, numărând toate inlink-urile externe pe care webdomenul Universităţii le primeşte de la părţile terţe diferite. Aceste link-uri reprezintă recunoaşterea prestigiului instituţional, performanţei academice, valorii informaţiei, precum şi a utilităţii serviciilor introduse pe paginile web, în conformitate cu criteriile a milioane de editori web din întreaga lume.

2. PREZENŢA (10%). Numărul total de pagini web, inclusiv toate fișierele bogate (cum ar fi pdf) găzduite în webdomenul principal al universităţii, indexate de cel mai mare motor de căutare Google.

3. DESCHIDERE (10%). Prin acest indicator, în mod explicit, este recunoscut efortul global de a înfiinţa arhive / repozitorii instituţionale de cercetare. Indicatorul ia în considerare numărul de fişiere pdf publicate pe site-urile dedicate, determinate Google Scholar Citations.

4. EXCELENŢA (30%). Lucrările academic publicate în reviste internaţionale cu factor de impact joacă un rol foarte important în clasamentul universităţilor. Utilizarea pur şi simplu a numărului total de lucrări poate fi înşelătoare, de aceea indicatorul ia în calcul doar publicaţiile de excelenţă din perioada anilor 2009-2013, adică producţia ştiinţifică universitară din perioada indicată care este parte a celor 10% din documentele cele mai citate în domeniile ştiinţifice respective.

SURSA

Comentarii