20.06.2016 17:30
Vânzătorii comercializează alimente direct sub soarele arzător
Pe timp de caniculă, piețele sunt adevărate pericole. Și asta pentru că vânzătorii comercializează ouă, brânză, carne sau smântână direct sub soarele arzător.
Chiar dacă produsele se pot altera ușor și prezintă risc de toxiinfecții, unii cumpărători le procură.
Totodată, de astăzi au început să activeze corturile anticaniculă, unde oamenii pot merge să bea apă sau să primească primul ajutor în caz de necesitate.
Chiar dacă temperatura de afară depășește 30 de grade, comercianţii vând brânză, lapte sau ouă direct pe trotuar.
"Îmi este frică, dar n-avem unde vinde. Dap trebuie să mănânce omul, ce să facă?”, a spus o vânzătoare.
Unii cumpărători se expun riscului şi cumpără produse care se vând sub soarele arzător, deşi acestea pot prezenta pericol pentru sănătate.
"Vreau să cumpăr oușoare de casă. Ce vrei”, a spus un domn.
"Brânza de oaie e sărată și se păstrează bine. Asta e”, a spus o cumpărătoare.
Alţii nu se încumetă însă să facă acest lucru.
"Aici sunt condiții antisanitare, este murdar. Pentru astfel de produse sunt locuri special amenajate. Doar de acolo cumpărăm, de aici nu", a adăugat o doamnă.
În preajma Pieței Centrale a fost amenajat un cort anticaniculă, unde oamenii se pot odihni la umbră și pot bea un pahar de apă. De astăzi, alături de salvatori este și un asistent medical.
Trecătorii nu au ezitat să-și verifice tensiunea arterială, iar la cort s-au format cozi.
"Stau în rând să măsor tensiunea. Nu mă simt întocmai rău", a spus o femeie.
"Vârsta e înaintată și căldura e mare și e doborâtoare și avem nevoie de așa ceva”, a spus un bărbat.
Pe lângă cele cinci corturi instalate în Capitală, au fost luate și alte măsuri de prevenire a efectelor caniculei.
"Avem deschise posturi de triaj în toate centrele medicilor de familie și în spitalele din municipiul Chișinău, care sunt asigurate cu apă potabilă și medicamente", a spus șeful Direcției Sănătate a Primăriei, Mihai Moldovanu.
De la începutul perioadei caniculare, Serviciul de Urgență a înregistrat peste cinci mii de solicitări.
"Motivul solicitărilor pentru care s-au adresat pacienții au fost acutizarea maladiilor cronice, traumatismele, de asemenea au fost înregistrate 13 cauze accident cerebrovascular. Cele mai predispuse sunt pacienții vârstinci, cardiacii, copii, persoanele supraponderale, de asemenea și gravidele”, a spus vicedirectorul medical al Centrului Naţional de Asistenţă Medicală Urgentă, Eleonora Tcaci.
Codul galben de caniculă râmâne valabil până în data de 23 iunie.