07.07.2016 09:16
Cetățenii plecați din Moldova vor putea obține pensii prin procură
Cetățenii Republicii Moldova care corespund cerințelor de primire a pensiei, dar nu se află în țară, vor putea beneficia de pensie prin intermediul unei persoane de încredere.
Guvernul a aprobat operarea modificărilor respective la Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat. Proiectul de lege a fost elaborat de deputatul PCRM Oxana Domenti.
Potrivit lui Domenti, în ultimii ani organele abilitate primesc o mulțime de solicitări din partea cetățenilor Moldovei, care din diverse motive nu pot să se adreseze personal la casele teritoriale de asigurări sociale pentru a stabili dreptul la pensie, cu rugămintea de a facilita acest proces.
În acest sens au fost elaborate amendamente care prevăd că cetățenii Moldovei care corespund cerințelor de primire a pensiei, dar nu se află în țară, vor putea beneficia de pensie prin intermediul unei persoane de încredere autentificată de ambasada/consulatul Moldovei în țara în care se află solicitantul de pensie.
Guvernul a aprobat operarea modificărilor respective, pledînd pentru aceea ca asemenea procuri să poată fi obținute în orice misiune diplomatică sau consulat al Moldovei, iar în document să fie clar indicate drepturile și obligațiunile persoanei de încredere referitoare la procedura de colectare a documentelor pentru confirmarea stagiului de muncă și primelor de asigurare, depunerea cererii pentru stabilirea pensiei, iar în caz de necesitate, contestarea refuzului în primirea pensiei și revizuirea dreptului la pensie.
SURSA