24.05.2016 12:24

Protest împotriva delfinariului care se va deschide la Chișinău

După ce a apărut informația că un delfinariu va fi deschis în premieră în Chișinău la sfîrșitul acestei săptămîni, o societate pentru protecția animalelor organizează un protest împotriva „distracțiilor crude cu animalele”.

Protestul împotriva deschiderii și funcționării delfinariului va avea loc în ziua lansării, 27 mai, la ora 13.00, lîngă complexul care va fi amenajat pe strada Eugen Doga nr. 26 din capitală.

În cadrul delfinariului sînt anunțați să dea spectacol cel puțin patru delfini și două foci.

„În timp ce în toate țările dezvoltate delfinariile se închid și se adoptă legi împotriva folosirii delfinilor și balenelor în scop comercial, în țara noastră, unde nu există nicio lege ce apăra drepturile animalelor, se deschide delfinariu. Delfinii vor fi întreținuți la sute de kilometri de mare, în apă cu clor”, menționează membrii Societății Umane.

În libertate, delfinii parcurg zilnic până la 160 km și se scufundă la o adâncime de 200 m, mișcarea fiind un factor de supraviețuire, condiții pe care niciun delfinariu nu le poate oferi, spun apărătorii animalelor.

„Delfinilor le place libertatea! Orice delfinariu este o închisoare. Delfinii nu trebuie să trăiască în suferința pentru 15 minute de show și veniturile proprietarilor. Chemăm toți iubitorii de animale să protestăm, pentru a nu permite acestui tip de business să ia amploare. Fiecare bilet cumpărat este o zi în plus de chinuri pentru delfini”, mai spun membrii societății.

Amintim că deschiderea Delfinariului „Nemo Moldova” urmează să aibă loc pe data de 27 mai, la ora 14.00, în Chișinău.

Comentarii