09.10.2015 15:41

Ziua Vinului, între pierderi și venit

După ce reprezentanții Federației de Promovare a Turismului au declarat că Ziua Națională a Vinului a adus pierderi de milioane, astăzi autoritățile au făcut totalurile și au prezentat date oficiale. Astfel, în acest an la eveniment au participat 17 000 de persoane, dintre care 2 200 au fost turiști străini. Cu toate acestea, și oficialii recunosc că cifrele sunt mai sumbre decât cele de anul trecut, atunci când în PMAN s-au adunat 100 000 de persoane.

La începutul acestei săptămâni, Federația de Promovare a Turismului a prezentat cifre, potrivit cărora vinăriile din țara au generat pierderi de 8,2 milioane de euro și cu 80% mai puțini petrecăreți au fost prezenți la festival față de anul precedent. Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă instituțiile de resort, de rând cu unii agenți economici au infirmat acest lucru.

”Eu am organizat un eveniment în Butuceni și Orheiul Vechi din Orhei. Nimeni nu a fost acolo să calculeze câte persoane au fost. Iar deja luni s-a declarat că au fost prezente 1000 de persoane. La Asconi au fost 4000 de persoane, dar s-a declarat că au fost doar 800. Deci, recomand să nu mai fie discutate aceste cifre”, - a spus președintele Asociației Producătorilor de Vinuri din Moldova Ion Luca.

Cu toate acestea, rezultatele sunt mai slabe. Anul trecut, în PMAN au participat 38 de companii vinicole și au fost comercializate aproximativ 95 mii de sticle, pe când în acest an, cele 11 vinării care au primit musafiri au vândut circa 15 mii de sticle.

”Multe companii nu au avut posibilitatea de a primi turiști. Acest fapt trebuie să fie un imbold pentru acestea ca să facă o infrastructură mai bună pentru turism”, - a menționat Directorul Oficiului Național al Viei și Vinului Dumitru Munteanu.

Astfel, pentru a împăca toată lumea, în anii viitori formatul Zilei Vinului va mai suferi modificări.

”Ar fi ideal să combinăm acest eveniment în două formate. Sărbătoarea ar fi în Piața Marii Adunări Naționale, pe când doritoriia ar putea vizita și companiile vinicole”, - a declarat viceministrul Agriculturii și Industriei Alimentare Vlad Loghin.

Pentru desfășurarea evenimentului, Oficiul Național al Viei și Vinului a cheltuit aproape 800 de mii de lei, dintre care 227 de mii de lei au fost cheltuiți pentru asigurarea transportului, restul banilor fiind utilizați pentru vinul distribuit la aeroport, pliante și organizarea info-pointurilor.

Comentarii