24.05.2016 15:48

Ziua de 1 iunie ar putea fi declarată zi liberă pentru toți cetățenii Republicii Moldova

Ziua de 1 iunie, atunci cînd se sărbătorește Ziua ocrotirii copilului, ar putea fi declarată zi liberă pentru toți cetățenii Republicii Moldova.

Un proiect de lege în acest sens a fost înregistrat astăzi la Biroul Permanent al Parlamentului de deputata liberală Alina Zotea, urmând a fi dezbătut la una din următoarele ședințe. Proiectul de lege are în vizor nu doar părinții care își vor putea petrece această zi alături de copiii lor, dar și, în general, cetățenii Republicii Moldova care vor putea petrece această zi alături de cei mici.

Proiectul de lege a fost oferit în exclusivitate pentru Realitatea.md de către autorul acestuia, deputata Alina Zotea. În argumentarea sa autorul constată că, din păcate, „părinţii din Republica Moldova petrec tot mai puțin timp alături de copiii lor”. Astfel, este de responsabilitatea deputaților de a găsi „soluţii prin care să le acordăm părinţilor posibilitatea să fie mai des alături de copii”, mai ales de Ziua octoririi copilului, sărbătorită anual la data de 1 iunie.

„Având în vedere că familia este baza într-o societate echilibrată, Ziua ocrotirii copilului este un bun prilej în care părinţii le pot transmite valori şi modele, pot interacţiona şi consolida relaţia părinte-сopil. Este o bună ocazie când părinţii, bunicii şi în general cetăţenii Republicii Moldova pot petrece timpul cu cei mici, nu neaparat doar cu copiii lor”, susține autorul proiectului.

Alina Zotea a mai menționat că acest proiect de lege a fost sugerat chiar de copii, mulți dintre care i-au scris scrisori cu rugămintea de a le oferi părinților lor posibilitatea de a-și petrece această primă zi de vacanță împreună.

„Consider că societatea noastră are nevoie de copii sănătoși și educați, iar pentru aceasta este necesar ca fiecare dintre noi să conștientizăm faptul că reîntregirea familiei este un moment-cheie în depășirea problemelor cu care se confruntă copiii din țara noastră. Anume aceasta m-a determinat să vin în întâmpinarea acestor copilași, iar mâine voi prezenta și scrisorile care mi-au fost expediate”, a spus deputata.

Proiectul de lege a fost semnat și de deputații Mihai Ghimpu și Roman Boțan.

SURSA

Comentarii